Şi am decis că n-are rost...

Nu are rost să stau să-l mai admir ... nu are rost să îmi mai fac singură rău tot mie, nu are rost să îl privesc fugind , nu are rost să stau mereu pe gînduri ....nu are rost să-ncerc să-i spun că-l iubesc ,căci el probabil -nici nu ştie de mine.Nu ştie de mine ,sunt sigură acum.Sau dacă ar fi vrut ceva cu mine ,ar fi făcut.Dar aşa-nu mai are rost.
Acuş iată că vara va fi .El e a douăsprezecea ,pleacă deja din şcoală .Eu însă ,rămîn.Şi odată cu plecarea lui ,sper să-mi iasă din cap şi toate fanteziile pe care le-am avut cu el ,şi totul.Niciodată nu o să am băiatul care îmi place ,de asta sunt sigură acum.Deja doi băieţi pe care i-am iubit în taină şi nici unul nu a putut să îmi descopere sentimentele ,sau pur şi simplu,nu a fost interesat de mine.
Şi nu văd sens deja să mai continui să îl privesc ,cînd el ,mereu cînd îl văd are împrejur fete simpatice , nu puţine - şi totodată de vîrsta lui.Nu cred că s-ar uita la mine -probabil sunt o altă fată din clasele mai mici- a zecea.
Probabil sunt pentru el una din rătăcitele în viaţă cu care nici nu vrea să aiba de-a face.

Şi eu pentru ce să stau şi să mă macin ? Pentru cine ,pentru ce ?Dacă ar fi avut vre-un sens ,aş fi făcut-o ,dar nu are.Nu are nici un sens atunci cînd el nu-mi dă nici un semn.Nu are absolut nimic.
Sunt sigură şi aşa voi fi mereu.
Mă şi văd pe la cincizeci de ani într-o casă enormă cu treisprezce pisici.Dar Doamne Fereşte !Nu vreau să-mi fie asta realitatea !
Dar el oricum e ceva de neatins ,ceva mult prea înalt pentru mine.
Şi nu mai are rost nici măcar să încerc să-l ating....